Sufletul în psihoterapie
„Oamenii vor face orice, oricât de absurd, pentru a evita întâlnirea cu propriul suflet.” Jung
În formările mele de bază ca psiholog, nu m-am regăsit autentică și mi-a fost greu să accept că nu îl pot ghida pe client spre totalitatea lui.
Știam că există un mister, un fir nevăzut de viață ce se țese dincolo de vălul aparențelor și că simpla capacitate de a încadra psihicul în scheme cognitive, emoționale sau comportamentale producea o scindare atât în mine, dar mai ales o generam mai departe în omul care s-a încredințat în ghidarea mea.
Nici eu nu știam mai multe. Aveam frânturi de idei și simțiri, aveam conexiunea cu intuiția, dar cam atât. Încă mai simt un val de indignare când îmi amintesc viu cum la un curs de psihologie s-a trecut peste abordarea analitică a lui Jung fulgerător, ca peste o eroare de sistem.
Cum rămâne cu misterul? Rămâne un concept ambiguu, religios sau spiritual? O metaforă poetică? Ceva depășit ce nu merită considerat?
După ani de căutări, aveam să regăsesc psihologia analitică jungiană – printre puținele ramuri care nu au abandonat existența misterului, ci i-au oferit un loc central în înțelegerea ființei umane, privind cu respect sacralitatea experienței subiective a vieții.
Acest mister este adesea numit de analiști „suflet”; mă simt confortabilă să folosesc acest cuvânt, ca fiind „ceva” imposibil de definit obiectiv, tocmai pentru că reprezintă nucleul existenței noastre subiective.
Sufletul nu îl putem privi din exterior pentru că este chiar locul din care privim lumea. Dar dacă am căuta să găsim o imagine, atunci copilul este cel mai aproape de expresia spontană a lui.
Copilul care întruchipează vitalitatea, însuflețirea, creativitatea și capacitatea de a locui firesc în lumea imaginației.
La copil, în primii ani ai vieții, granița dintre realitatea interioară și cea exterioară este mult mai permeabilă, iar lumea simbolică este trăită cu naturalețe.
Iar dacă ar fi să țin un ochi deschis către studiile din neurofiziologie, găsim observații interesante care pot susține această perspectivă: până în jurul vârstei de șapte ani activitatea cerebrală a copilului este dominată într-o măsură mai mare de undele delta și theta, diferite de predominanța undelor beta caracteristice stării obișnuite de veghe a adultului. Este de reflectat la faptul că, înainte de consolidarea unui Eu matur și bine diferențiat, existența noastră pare să fie mai apropiată de o dimensiune intermediară, simbolică și imaginală.
În multe tradiții spirituale, cât și în psihologia abisală, sufletul este descris ca avându-și locașul „între lumi”, între lumea nevăzută a inconștientului și realitatea concretă a vieții cotidiene. El mediază relația dintre aceste două dimensiuni și creează o punte între ceea ce știm despre noi și ceea ce încă nu cunoaștem.
Iar această lume devine din nou accesibilă în anumite momente ale vieții psihice: în vis, în meditație, în contemplație sau ori de câte ori activitatea obișnuită a conștiinței se liniștește suficient pentru a permite imaginilor inconștiente să apară.
Psihologia analitică pornește de la ideea că ceea ce numim „eu” reprezintă doar o mică parte a întregii vieți psihice. Dincolo de conștiință există inconștientul personal și inconștientul colectiv, tărâmuri populate de complexe și arhetipuri. Iar sufletul apare ca un mediator între lumi, aducând în conștiință mesaje provenite din straturile profunde ale psihicului și facilitând dialogul dintre ceea ce este cunoscut și ceea ce rămâne încă ascuns.
Se consideră deasemenea că multe dintre suferințele omului modern par să provină tocmai din pierderea contactului cu această dimensiune interioară. O cultură orientată aproape exclusiv către eficiență, performanță și control rațional riscă să ne îndepărteze de lumea simbolică și de sursele profunde ale sensului. În absența acestei legături, pot apărea sentimente de gol interior, lipsă de sens, dezrădăcinare și alienare.
Vindecarea presupune și restabilirea relației cu propria profunzime, cu acel spațiu interior din care izvorăsc sensul, creativitatea și transformarea.
Psihoterapia analitică jungiană devine astfel o întâlnire cu sufletul și cu misterul care ne locuiește.